Nordis Group a obtinut pre-certificarea GREEN Homes pentru proiectul Nordis Mamaia

by   CIJ News iDesk V
2020-05-26   10:11
/uploads/posts/21f0d5cafe5702427351454bc4e184f618d7a6f2/images/unnamed.jpg

Nordis Group a obținut pre-certificarea GREEN Homes pentru proiectul mixt Nordis Mamaia 5*****, format dintr-un hotel de 5 stele și apartamente, situat în zona de Nord a stațiunii Mamaia. Certificarea GREEN Homes, oferită de Romania Green Building Council, atestă implementarea unor măsuri și soluții sustenabile și atingerea unui nivel de sustenabilitate superior.

„Suntem încântați că am obținut pre-certificarea GREEN Homes pentru Nordis Mamaia 5*****. Este unul dintre cele mai importante proiecte ale noastre și ne dorim să oferim servicii de cea mai înaltă calitate și, în egală măsură, să avem grijă, în cel mai bun mod posibil, de natură și de mediul înconjurător. Suntem atenți cu fiecare proiect al nostru pentru că știm cât de important este să protejăm resursele pe care le avem. Construcțiile din portofoliul Nordis Group pun pe piața locală clădiri de o calitate excepțională, iar încrederea acordată de Consiliul Român pentru Clădiri Verzi ne onorează”, a declarat Emanuel Postoacă, președinte Nordis Group. Lucrările pentru ansamblul Nordis Mamaia 5***** vor fi finalizate în 2021.